Sistemele de incalzire prin calorifere raman printre cele mai populare solutii termice din Romania. Totusi, daca pana de curand racordarea la o retea de stat reprezenta cea mai eficienta optiune, in prezent, din ce in ce mai multi investitori opteaza pentru alimentarea acestora cu centrale termice personale.

Sistemele de incalzire prin radiatoare presupun distribuirea caldurii dintr-un punct central catre toate (sau o parte din) incaperile unei cladiri. Dupa cum veti vedea, acest lucru se realizeaza prin racordarea mai multor radiatoare la o centrala termica.

                    Procesul de incalzire este relativ simplu, printr-un circuit inchis (centrala-radiatoare) circuland un agent termic pe baza de apa, care incinge caloriferele, iar acestea transfera caldura prin convectie.

                    Alegerea centralei termice reprezinta una dintre cele mai dificile decizii pe care beneficiarul unei astfel de investitii o va avea de facut. In parte, acest lucru se datoreaza versatilitatii sistemelor de incalzire prin calorifere, care permit racordarea la orice sursa de incalzire. De asemenea, se poate spune ca centrala termica este cel mai important element al sistemului de incalzire.

                    Gazul reprezinta, poate, cel mai popular combustibil pentru sistemele de incalzire centrala prin calorifere, acesta fiind disponibil si relativ ieftin, in comparatie cu alti combustibili.

                    In plus, centralele termice pe gaz se bucura de mai multe avantaje:

                    - Consuma putin: Acest tip de centrala este foarte fiabil si are o rata de consum extrem de eficienta. Astfel, combustibilul este utilizat in totalitate pentru incalzirea agentului termic si nu exista pierderi de energie.

                   - Nu afecteaza mediul: Gazul are un impact negativ scazut asupra mediului. Spre deosebire de lemn, emite cu 15% mai putin dioxid de carbon, iar in ceea ce priveste carbunii, emisiile sunt reduse cu pana la 45%.

                    - Disponibilitate permanenta: Spre deosebire de alte solutii termice (electric, carbuni, etc.), aprovizionarea cu gaze naturale este continua, iar intreruperile apar doar foarte rar. In plus, aprovizionarea nu presupune eforturi, tevile fiind trase chiar in proximitatea cladirii.


Avantaje:

                    - Caloriferele incalzesc mult mai repede camera: Spre deosebire de incalzirea prin pardoseala, caloriferele raspund mult mai repede la schimbarile de temperatura. Astfel, odata pornita centrala, veti observa ca incaperea se va incalzi foarte rapid;

                        - Instalarea costa mai putin: In timp ce circuitele incalzirii prin pardoseala, sunt mai dificil de realizat, montajul caloriferelor este mult mai usor si dureaza mai putin timp. Aceste doua caracteristici scad considerabil costurile de manopera  si fac din incalzirea prin calorifere o solutie mult mai economica;

                        - Sunt usor de intretinut: Fiind vizibile, eventualele probleme sunt mult mai usor de depistat si se pot repara pe loc, iar interventia nu presupune renovari complexe. Prin comparatie, reparatiile incalzirii prin pardoseala pot presupune indepartarea intregii podele si inlocuirea tuturor materialelor (sapa, finisaje, etc.);

                    - Pot fi montate in orice camere: Radiatoarele se pot monta in orice camera, indiferent de destinatia sau finisajele acesteia. Astfel, in timp ce incalzirea in pardoseala este eficienta mai mult in combinatie cu finisaje ceramice (gresie, marmura, granit etc.), caloriferele vor da randament indiferent de aceste detalii;

                    - Control zonal rapid: Controlul zonal al incalzirii prin pardoseala presupune montarea unor termostate inteligente, actionate de un sistem central, ce poate fi extrem de costisitor. In schimb, in cazul caloriferelor, termostatele se monteaza direct pe acestea si pot fi controlate extrem de usor.


Dezavantaje:

                    - Nu incalzesc uniform: Pentru a fi eficiente, pozitionarea caloriferelor in incapere trebuie sa tina cont de mai multi factori (intrari, geamuri, etc.). Comparativ cu acestea, incalzirea prin pardoseala va incalzi uniform intreaga incapere si va mentine o temperatura constanta atat pe plan orizontal, cat si vertical;

                    - Se racesc relativ repede: Daca pardoseala ceramica este capabila sa retina caldura pentru mai mult timp (asemenea unei sobe), odata inchisa centrala termica, radiatoarele se vor raci mult mai rapid. Astfel, incalzirea cu calorifere presupune mentinerea in functiune a centralei pentru mai mult timp.